sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Învață și dă mai departe - Conferința națională de valorizare a rezultatelor proiectelor finanțate prin programele Învățare pe tot parcursul vieții și Tineret în Acțiune








Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) a organizat, pe 30-31 octombrie 2014, la Hotel Marshal Garden din Bucureşti, conferinţa anuală „Învaţă şi dă mai departe!”.
Evenimentul şi-a propus să promoveze rezultatele programelor europene Învăţare pe tot parcursul vieţii, Tineret în acţiune (implementate în perioada 2007-2013) şi Erasmus+ (implementat în perioada 2014-2020), programe gestionate în România de ANPCDEFP. La eveniment au participat 200 de reprezentanţi de organizaţii şi instituţii care sunt implicate în domeniul învăţării: Inspectorate şcolare judeţene, şcoli, universităţi, organizaţii non-guvernamentale, Consilii Judeţene, formatori.
În acest an evenimentul a pus accent pe impactul pe care l-au avut proiectele europene. Reprezentanţii a 16 organizaţii din toată ţara a căror activitate a avut impact la nivelul comunităţii au prezentat rolul proiectelor europene derulate în perioada 2007-2013 în acest sens. Participanţii au putut, de asemenea, să împărtăşească experienţe în cadrul atelierelor axate pe teme de interes în ceea ce priveşte derularea de proiecte la nivel european.
În cadrul evenimentului s-a organizat, pe data de 30 octombrie, începând cu ora 18.15, Gala Mobilităţii „Poveşti în mişcare” în cadrul căreia au fost premiate experienţele individuale de mobilitate pentru învăţare în Europa În cadrul acestei Gale a Mobilității „Poveşti în mişcare” am avut deosebita bucurie sa ma aflu printre premianți. Povestea mea în mișcare, poveste realizată în urma mobilității de la Paris cu ocazia cursului de formare profesionala „Les langages du bleu, couleur européenne. Créativité et innovation" a primit premiul II la domeniul Impact la nivel instituțional. Mulțumesc ANPCDEFP pentru apreciere!
În cadrul Galei au fost invitaţi să ia cuvântul reprezentanţi ai Comisiei Europene în România, ai Ministerului Educaţiei Naţionale, ai ANPCDEFP și ai ARACIP.
 Lista premianților la concurs:

Secțiune

Nume

Instituție

Impact la nivel instituțional

BICULESCU Florina Teodora

Liceul Tehnologic Topoloveni
Impact la nivel instituțional

HORGOS Maria Antoaneta

Colegiul Tehnic Toma N Socolescu
Impact la nivel instituțional

SĂVEANU Oltea

Inspectorat Școlar Județean Satu Mare
Mobilitatea/
Mobilitățile mi-au influențat cariera
(numai pentru elevi sau fosti elevi)

BOSNEAG Claudia Valentina

Liceul Tehnologic Costești
Mobilitatea/
Mobilitățile mi-au influențat cariera
(numai pentru elevi sau fosti elevi)

GHINTUIALĂ Mioara - Adela

Colegiul de Industrie Alimentară "Elena Doamna" Galați
Mobilitatea/
Mobilitățile mi-au influențat cariera
(numai pentru elevi sau fosti elevi)

TUDOR Victoria

Șc. Postliceală Sanitară Carol Davila București
Mobilitatea/
Mobilitățile mi-au influențat cariera
(numai pentru studenți sau fosti studenți)

ANIȚOAEI Mădălina

Universitatea de Medicină și Farmacie Iași
Mobilitatea/
Mobilitățile mi-au influențat cariera
(numai pentru studenți sau fosti studenți)

IONIȚĂ Diana Adela

Universitatea Al. Ioan Cuza - mobilitate Erasmus
ACTOR - Serviciul European de Voluntariat
Mobilitatea/
Mobilitățile mi-au influențat cariera
(numai pentru studenți sau fosti studenți)

POIANA Nicoleta-Roxana

Universitatea de Vest Timișoara

Povești în mișcare - Stagiul internațional de formare “Les langages du bleu, couleur européene. Créativité et innovation”



Visele noastre au culoare. De când am îmbrățișat meseria de profesor am visat să pot afla mai mult, să mă autodepășesc. Astfel, am aflat că, odată cu intrarea noastră în Uniunea Europeană avem posibilitatea noi, profesorii să participăm la cursuri de formare profesională în țări ale Uniunii Europene. Ne aflăm într-un moment al evoluției societății românești, dar și europene care impune, mai mult ca niciodată, dezvoltarea abilităților de a învăța, de a gândi, de a întreba, de a explora, de a ne dezvolta personal și profesional. Am descoperit programul Lifelong Learning Programme și am decis să aplic la proiectele Comenius – Mobilități individuale. Am făcut-o cu multă pasiune și incredere și am reușit 4 ani la rând să particip la aceste cursuri. Toate cursurile au fost extraordinare, fiecare în felul lui îmbogățindu-mă spiritual, personal și profesional. Am cunoscut sisteme de educație diferite de sistemul de învățământ românesc, am cunoscut tradiții, am vizitat școli și am participat la evenimente extraordinare care mi-au marcat evoluția mea pe toate planurile. Și nu în ultimul rând am cunoscut oameni, profesori, specialiști, adevărați profesioniști din toate colțurile lumii, pentru că, la aceste cursuri au participat profesori din foarte multe țări. În Italia, la Padova, am învățat că grădinile pot fi monumente vii, în Spania, la Cordoba, în 2009 am aflat metode de lucru împotriva abandonului școlar și a nemulțumirilor școlare, în  Olanda, la Assen, în 2011 am participat la un curs pe drepturile omului. Toate aceste cursuri m-au făcut să abordez activitatea la clasă cu totul diferit, sa mă aplec asupra abordărilor dintr-o altă perspectivă, aceea a unui profesor implicat în activități practice în care elevul să fie partener.
Dar dintre toate aceste cursuri, cel la care am participat în Franța, în apropiere de Paris a fost un curs care a adus uriașe beneficii atât personale cât și pentru elevi, instituție, colegi, comunitate. În perioada 23 – 27 august 2010 am avut deosebita ocazie de a participa la stagiul internațional de formare Les langages du bleu, couleur européene. Créativité et innovation”, curs de formare structurat din cadrul Programului de Învățare pe Tot Parcursul Vieții, acțiunea Comenius – Mobilități individuale. În acest tumult contemporan am avut oportunitatea de a reflecta asupra unei teme artistice propusă de Asociaţia Paysage et patrimoine sans frontière din Saint-Germain-en-Laye C, Franța: “Limbajul culorilor. Culoarea albastră – culoare internațională”. Domeniile tematice ale acestui curs au fost educația artistică, moștenirea culturală, istorie și științe sociale, etică, religie, filozofie.
Ca viitor participant la acest curs m-am pregătit căutând culoarea albastră în cultura noastră: frescele albastre de Voroneț, poezia Floare albastră” a poetului Mihai Eminescu, poeziile lui Nichita Stănescu sau Bacovia, ferestrele pictate albastru de pescarii lipoveni din Jurilovca, minunatele picturi cu dominantă albastră ale lui Sabin Bălașa. De la începutul cursului, Aline Rutily, presedinta Asociaţiei Paysage et patrimoine sans frontière ne-a arătat povestea fascinanta a culorii albastre în Europa, sunetele cuvintelor pline de culoare în limbile materne ale elevilor.
Stagiul a debutat pe 23 august 2010 cu prezentarea formatorilor, a participanţilor si a aşteptărilor acestora din urmă legate de stagiu. Activitățile de învățare au răspuns așteptărilor. Am participat la dezbateri legate de întrebarea cheie a stagiului : «Are culoarea albastră o istorie europeană ?» Cei doi formatori, Patrick Picollier si Nathalie Redon au făcut o prezentare a istoriei europene a culorii albastre, având ca referinţă cartea lui Michel Pastoureau Bleu. Histoire d’une couleur”. După Michel Pastoureau, culorile nu sunt niciodată alese la întâmplare, dimpotrivă, ele ascund sensuri, coduri, tabuuri, prejudecăţi. Ele influenţează viaţa cotidiană, limbajul, imaginarul colectiv. Ele nu sunt nici imuabile, nici universale si au o istorie zbuciumată. În cartea sa „Bleu. Histoire d’une couleur”, Michel Pastoureau trasează istoria culorii albastre în societăţile occidentale, din Antichitate până în zilele noastre. El scoate în evidenţă triumful culorii albastre în epoca contemporană, face un bilanţ al sensurilor sale şi-şi pune întrebări legate de viitorul acestei culori. Am fost invitaţi, fiecare, să prezentăm câte o imagine albastră reprezentativă pentru ţara de care aparținem. Am făcut o prezentare a mănăstirii Voroneţ, renumită prin fresca sa exterioară de un albastru inconfundabil, celebrul albastru de Voroneţ. Am recitat poezia “Floare albastră”, de Mihai Eminescu, tradusă în limba franceză şi am prezentat opera «albastră» a pictorului Sabin Bălaşa. Am prezentat aspecte din tabăra tematică realizată cu elevii mei în Delta Dunării, evidențiind frumusețea acestor locuri și punând în evidență diferitele nuanțe de albastru descoperite de elevi în luciul apei Dunării și în seninățatea cerului. Am dus cu mine în Franta costumul popular din zona Muscel. M-am îmbrăcat în frumosul costum popular care are o vechime de peste o sută de ani, moștenit de la bunica mea, costum decorat, poate nu întâmplator, cu motive tradiționale de culoare albastră.
Oamenii călătoresc în direcția în care se îndreaptă gândurile lor. Mi-am dorit totdeauna să cunosc sisteme de învățământ diferite, mi-am dorit să iau contact cu profesori din alte țări, să cunosc metode didactice moderne de predare, modalități de comunicare cu elevii, tehnici speciale de predare. Să văd cum se realizează instruirea și  tratarea diferențiată. Să călătoresc, sa fiu în mișcare. Am reușit să iau contact cu toate acestea prin această mobilitate. M-am intors din Franța și, în cadrul lecțiilor de limba franceză  am împărtășit elevilor mei tot ceea ce am aflat acolo. Am ținut lecții în care transdisciplinaritatea și interdisciplinaritatea au fost prezente ca urmare a participării mele la acest curs. După 2 ani, in calitate de formator ICOS am format profesorii pentru invățământul primar care urmau să predea la clasa pregătitoare și le-am transmis faptul că transdisciplinaritatea este foarte importantă în procesul de predare – învățare.
Participarea la această mobilitate mi-a adus numeroase beneficii în plan personal. Am exersat și mi-am îmbunătățit competențele lingvistice, am căpătat mai multă încredere în mine, am devenit mai organizată. Am căpătat abilități de a vorbi în public, de a ține un discurs. Prin schimbul de experiență pe care l-am realizat cu colegii din România, dar și din țările participante, Grecia, Spania, Finlanda, Italia, Germania am legat relații de prietenie și facem in continuare schimb de idei pe e-mail, pe retelele de socializare si chiar la telefon. Mi-am descoperit plăcerea de a fi formator pentru adulti. Am constatat ca educatia artistică este importantă chiar și atunci cand ai calitatea de formator. Folosesc lucru pe ateliere cu elevii, dar și cu adulții, cadrele didactice. Am elaborat cu elevii carnete ale culorilor în care aceștia notează și utilizează transversalitatea învățării prin îmbinarea științelor: literatură, poezie, arte vizuale.   
Sunt profesor pentru învățământul primar cu o experiență de 29 de ani. Am terminat facultatea de Limba și Literatura română, specializarea Limba română – Limba franceză. Tocmai de aceea am căutat un curs care să se desfășoare în limba franceză.
Cursul a contribuit la cultivarea sentimentului meu de apartenență la spațiul european, la abordarea culorii albastre ca factor social european, construirea unei culturi comune europene, identificarea instrumentelor si demersurilor concrete care să ajute la realizarea proiectelor pedagogice, de dezvoltare a interdisciplinaritatii, de integrare a TIC, de realizare a unor parteneriate.
De ce această mobilitate a fost totuși cea mai frumoasă poveste de mobilitate? Pentru că a avut loc într-un loc plin de sensibilitate artistică în care muzeele de artă sunt la tot pasul. Pentru că Parisul este Orașul Luminii, pentru că am visat dintotdeauna să ajung aici, să văd cu ochii mei Le Tour Eiffel, Catedrala Notre-Dame, Parisul văzut de la înălțimea Centrului Georges Pompidou, Sena, Le Pont Neuf, Arcul de Triumf, La Conciergerie, Biserica Sacre-Coeur și nu în ultimul rând Muzeul Luvru. Pentru că în predarea limbii franceze pot folosi imaginile monumentelor reprezentative din Paris, pentru că le-am putut împărtăși elevilor mei impresii din Franța și metode noi de predare. Și niciunde nu m-am simțit mai mândră că sunt româncă ca în Atelierul lui Brâncuși.
După ce am vizitat Centrul George Pompidou și am admirat expozițiile de artă modernă am coborât și am văzut, în inima Parisului, Atelierul Brâncuși care a fost transformat în muzeu pentru ca și generațiile următoare să se poată bucura de succesul unui român în Franța dar și de operele pe care acesta le-a lucrat cu drag și pasiune. Atelierul ne-a pus la dispoziție o bucățică din viața lui Brâncuși pe care a trăit-o cu pasiune și entuziasm.
Participarea la această mobilitate mi-a schimbat viața pentru că la Palais de la Découverte, formatorii ne-au propus o abordare ştiinţifică a culorii albastre. Am admirat modul unic şi ludic de a prezenta fenomenele ştiinţifice, modul extrem de creativ de a face ştiinţa accesibilă oricui. Am intrat în joc şi vizitând expoziţiile am încercat să înţelegem fenomenele ştiinţifice, să întelegem progresele ştiinţei şi ale tehnicii. M-am intors cu dorința de a pune în aplicare, pe măsura posibilităților, acest mod de a învăța. Am mers cu elevii mei și am desfășurat lecții la Planetariul din Pitești, lecții de științe ale naturii la Muzeul Județean Argeș și în Gradina Zoologică din Pitești  
Pe parcursul workshop-urilor cursului am elaborat și experimentat demersuri de apropiere a operelor patrimoniului artistic al țării gazdă: parcurs senzorial, scrieri, fotografie, înregistrări sonore. Am participat la mai multe ateliere de lucru în Muzeul Maurice Denise. Pictor, decorator și gravor, teoretician și istoric al artei franceze, Maurice Denise și-a petrecut cea mai mare parte a vieții sale la Saint-Germain-en-Laye. Aici, în atelierul construit în 1912, în clădirea unui vechi spital aparținând parohiei locale, care va primi denumirea Prieuré, transformat după dispariția artistului în Muzeul "Maurice Denis", am lucrat pe ateliere, fiecare participant fiind invitat să aleagă câte un detaliu dintr-o pictură cu dominantă albastră realizată de celebrul pictor. Fiecare cursant a realizat planșa folosind diferite tehnici. La finalul activității, folosind toate planșele realizate de noi s-a obținut un covor albastru care semnifica apartenența tuturor cursanților la spațiul european. Capela albastră existentă în Muzeul Maurice Denise a fost impresionantă. Vitraliile de un albastru extraordinar ne-au făcut să intrăm în atmosfera artistică. Aici am lucrat prin cooperare, am experimentat prin parcurs senzorial, prin fotografie. Cu ce am plecat de aici? Am învățat să folosesc metode nonformale în activitatea mea cu elevii. Am invățat ce înseamnă cooperare, lucru în echipă, cum să privim o operă de artă, care este semnificația culorilor, ce mesaj ascund ele. 
               Am descoperit albastrul artistic vizitând Palais de la Découverte, Musée de l’Orangerie, situat in Jardin des Tuileries si la Centrul Georges Pompidou. Am luat contact cu arta modernă: picturile «albastre» ale lui Joan Miró, Yves Klein, Henri Matisse si Vassily Kandinsky, ceea ce mi--a permis actualizarea cunoştintelor asupra istoriei europene a albastrului care se declină diferit in locuri diferite din Europa. În Palais de la Découverte am vizitat secția de astronomie, unde am văzut albastrul cerului și al planetei Pământ, am vizitat secția de fizică, cu spectrul luminii, secția de biologie și multe alte secții care îi ajută pe elevii francezi să învețe mult mai ușor și să își însușească noile cunoștințe într-un mod plăcut. Am aflat că ei vin deseori la Palais de la Découverte împreună cu profesorii lor pentru a desfășura lecții aici. Astfel ei învață mult mai repede, mai ușor și mai plăcut realizând simulări în secțiile de biologie, pentru a vedea cum funcționează organele interne, învață despre sistemul osos, despre sistemul solar și despre eclipsa de soare și lună. La Musée de l’Orangerie, situat în Jardin des Tuileries, am descoperit albastrul artistic. Vizitând expoziţia lui Claude Monet (Les Nymphéas), am remarcat originalitatea celor două săli ovale, care adăpostesc colecţiile lui Monet.
Am vizitat o scoala primară în care profesorii și elevii desfășurau un proiect educațional pe tema culorii albastre. Managerul scolii ne-a vorbit despre implicarea elevilor coordonați de profesori, dar și despre implicarea părinților care sunt alături de copiii lor. Ne-a prezentat produsele acelui proiect și am rămas plăcut impresionați de lucrările elevilor. Am observat că aceștia sunt mai puțin violenți în recreații decât elevii noștri, că foloseau în recreații mingile realizate dintr-un material specific care sa nu ii lovească sau sa ii rănească. În sălile de clasă există tot felul de materiale pentru realizarea educației artistice care este folosită în mod transdisciplinar și la alte activități de predare – învățare, nu numai la orele de educație plastică. Pun accentul foarte mult pe educația artistică a elevilor pentru că aceasta îi ajută foarte mult la dezvoltarea abilităților de viață, la solicitarea imaginației, dezvoltarea creativității, a gândirii critice a elevilor.
Ce anume s-a schimbat în urma participării mele la acest curs? Abordarea mea în relațiile cu elevii a fost alta. Am început să mă gândesc și să acționez în așa fel încât conceptul de “școală prietenoasă” să existe cu adevărat. Folosind transversalitatea învățării prin îmbinarea științelor am reușit să fac lecțiile mai atractive, mai interesante. Am încurajat participarea elevilor mei la numeroase concursuri de creații literare, artistice. Aceștia au primit numeroase premii ceea ce i-a ajutat să capete încredere în ei, să se dezvolte personal.  Am organizat eu însămi și școala mea mai multe concursuri și activități educative județene, regionale sau naționale: “Copilul – micul cetățean european”, “Natura-monument viu”, “Toți copiii au drepturi”, “Familia noastră - Europa”. Colegii mei au aflat de existența acestor cursuri, de modalitatea aceasta de perfecționare. Școala a câștigat ca imagine prin organizarea acestor concursuri aflate în Calendarul Activităților Educative Județene, al Inspectoratului Școlar Județean Argeș, sau în Calendarul Activităților Educative Regionale și Naționale al Ministerului Educației Naționale.
După ce m-am întors de la acest curs am intrat în monitorizarea ANPCDEFP. Am susținut o lecție deschisă cu elevii mei, cu titlul “Copiii și culorile; Jocul culorilor – culoarea albastră – culoare internațională“. Am aplicat metodele învățate în cadrul acestui curs, am folosit tratarea diferențiată a elevilor. Ca urmarea a participării mele la acest curs am inițiat un proiect Comenius Regio cu titlul “Smile Defferent” pe tema violenței școlare. Am fost manager de proiect și am derulat acest proiect implicând autoritățile publice locale, colegii mei din școală alături de reprezentanții unui ONG. Comunitatea locală a avut de câștigat ca urmare a acestui proiect. Au participat la mobilități în Turcia, țara parteneră a acestui proiect 10 reprezentanți: profesori, consilieri locali și reprezentanți ai Asociației “Dăruind, vei dobândi și tu”. În activități au fost implicați reprezentanți ai școlilor din vecinătate, reprezentanți ai primăriilor din împrejurimi care și-au dorit să aplice și ei la aceste proiecte.   
Ca urmare a activității mele și a cursurilor Comenius, a experienței mele la aceste stagii am fost detașată în interesul învățământului pe funcția de inspector pentru Educație permanentă, și apoi, inspector pentru Proiecte Europene. Astfel că de experiența acumulată în acest curs au putut beneficia și colegii de la nivelul județului. Aceștia au fost încurajați de mine să participe și ei și să beneficieze la rândul lor de astfel de formări profesionale. De asemenea, am aplicat și câștigat un proiect Comenius Regio la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Argeș cu titlul Promoting School Attendance - Drawing a Hopeful Future”. Scopul proiectului a fost acela de a forma şi dezvolta abilităţile cadrelor didactice, de a identifica nemulţumirile şcolare care pot duce la insucces şcolar. Prin implicarea Inspectoratului Scolar Județean Argeș, a  Casei Corpului Didactic Argeș, a Centrului Județean de Resurs și Asistență Educațională Argeș, a cadrelor didactice din două școli din județ și a altor instituții similare din Grecia am încurajat consolidarea relaţiilor de colaborare activă între instituţiile implicate în actul educaţional din România și Grecia.
Viața mi s-a schimbat în urma acestei povești în mișcare. Am cunoscut mai multe culturi, am avut acces la cunoașterea și respectul reciproc pentru mai multe culturi, am învățat să aprofundez științific noțiunea de culoare, să folosesc limbajul culorilor în activități transdisciplinare și interdisciplinare, să îmi îmbunătățesc aptitudinile cu privire la comportamentele cooperative care să ducă la îndrumarea elevilor de a accepta și prețui diferențele de cultură și tradiții, care să promoveze integrarea socială.  Am învățat să utilizez noi metode pentru dezvoltarea educației prin artă a personalității elevilor.
În cadrul activităților Comisiei metodice din școală sau în cadrul activităților Cercului Pedagogic al profesorilor am susținut activități și referate prin care le-am împărtășit colegilor, ca urmare a acstuti curs, utilizarea unor metode prin care pot contribui la dezvoltarea creativității și inovației elevilor care se pot exprima prin creații literare, creații plastice. Astfel și alți colegi au aplicat pentru Mobilități individuale Comenius. Colegii au înțeles cum să folosească metode noi de observare și evaluare, instrumente și bune practici de predare importante pentru prevenirea nemulțumirilor școlare. Am reușit în acest sens schimbarea mentalității colegilor mei cu privire la rolul principal al elevului în procesul de învățare.
La nivelul instituției, în urma participării la acest curs am extins parteneriatele cu alte școli și parteneri în vederea promovării unor activități care să promoveze comunicarea, am organizat activități artistico-plastice care să contribuie la prevenirea apariției conflicte între elevi și rezolvarea pașnică a a acestora atunci când ele apar. Tot la nivelul instituției am reușit să realizez, pentru cadrele didactice, conștientizarea importanței educației artistice și utilizarea limbajului culorilor, în general, al culorii albastre, în special, în predarea și a altor discipline decât educația plastică. 

Elevii și-au dezvoltat abilități de lucru în echipă, și-au dezvoltat comportamente cooperative, de acceptare a diferențelor dintre persoane. Am orientat activitatea elevilor spre observarea culorilor din natură, din mediul înconjurător. Ca urmare a participării mele la cursul de formare elevii și-au însușit în mod evident limbajul culorilor, am dezvoltat elevilor gustul pentru frumos, dorința de cunoaștere și păstrare a moștenirilor culturale, am desfășurat activități care să le îmbunătățească aptitudinile personale, de relaționare, creativitatea și inovația prin participarea la concursuri și activități extrașcolare, și-au îmbogățit cunoștințele despre folosirea culorii albastre care traversează practici culturale în țări diferite: vitraliile și pereții pictați în albastru de la Muzeul Maurice Denise din St. Germain en Laye, fresca Mănăstirii Voroneț din Moldova - România, mozaicul din Ravenna – Italia.
Participarea mea la acest curs mi-a asigurat dezvoltarea competențelor cheie, a cunoștințelor și abilităților artistice dar și abilitățile necesare formării și dezvoltării unui stoc de capital uman educat și competitiv pe piața europeană. Am început să visez, să gândesc, să respir prin proiecte. Să identific cu mai multă ușurință nevoile instituției de învățământ, să organizez o echipă de proiect, să păstrez coeziunea unei echipe, să încerc să schimb ceva în modul tradițional de predare care încă se mai practică în România. Ca urmare a participării la acest curs am luat contact cu alte cursuri organizate de programul Tineret în Acțiune. Împreună cu alte colege am înființat Asociația “Centrul educational Învățăm Zâmbind” cu care derulăm, în parteneriat cu alte instituții de învățământ proiecte educaționale prin care dorim să abordăm învățarea nonformală, metode de învățare nonformale astfel încât învățarea să devină ceva plăcut pentru elevi, să le dezvoltăm competența de a învăța să înveți. Reprezentanții ANPCDEFP și formatorii TIA au fost adevărați mentori pentru mine.   
Formarea noastră profesională este nu numai o cerință a societății, ci a devenit o dorință interioară. Cred și sper că fiecare dintre noi simțim că altfel nu se poate. Dacă nu avem grijă să ne dezvoltăm atât pe plan profesional, dar și personal, permanent și temeinic, riscăm să recuperăm timpul pierdut din ce în ce mai greu, deoarece totul evoluează în ritm alert. Va fi adus un prejudiciu atât nouă, cât și elevilor noștri, iar în ultimă instanță – societății.